Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Campionii de la FCSB îl vor pe Gigi Becali la sărbătoarea de titlu: "Ne-am bucura să fie alături de noi"

Campionii de la FCSB îl vor pe Gigi Becali la sărbătoarea de titlu: "Ne-am bucura să fie alături de noi"

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat în mod oficial titlul de campioană în Superliga, după victoria cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Farul Constanţa.

"Roş-albaştrii" sunt din nou campioni, după o pauză de nouă ani, iar sărbătoarea de titlu abia a început. După dezlănţuirea de pe Arena Naţională, de la finalul partidei cu Farul, partidă la capătul căreia elevii lui Elias Charalambous au devenit, matematic, campioni ai României.

Urmează, însă, înmânarea medaliilor de campioni, cât şi a trofeului din Superliga. Adevărata sărbătoare de titlu va avea loc la capătul meciului cu CFR Cluj, din etapa a 9-a din Superliga, meci care se va disputa pe Arena Naţională.

Adrian Şut, unul dintre jucătorii de bază ai campioanei, a vorbit despre importanţa câştigării unui titlu, cât şi sentimentele colegilor săi. Şut, însă, are o dorinţă specială pentru sărbătoarea de titlu. "Optarul" campioanei îl aşteaptă chiar pe patronul clubului, Gigi Becali, pe gazon, alături de fotbaliştii "roş-albaştri", pentru o sărbătoare asemănătoarei celei de acum nouă ani, de la Iaşi.

Gigi Becali, dorit de jucători la sărbătoarea de titlu

"Ne bucurăm că am reuşit să terminăm cât mai repede acest campionat, să fim campioni, asta e cel mai important. Toată lumea îşi doreşte, de când se apucă de fotbal, să câştige un titlu. Ne bucurăm că am reuşit să-l câştigăm, majoritatea dintre suntem la primul titlu, mai sunt colegi care au experienţa aceasta trăită, dar noi suntem foarte fericţi că am reuşit să-l câştig. Dăm drumul la treabă din nou acum!

Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi până în acest moment, suntem foarte fericţi pentru ei. Avem câte o dorinţă fiecare, se vor rezolva toate. (n.r. Îl aşteptaţi şi pe Gigi Becali la petrecerea de titlu?) Dacă dânsul consideră că vrea să fie alături de noi, îl aşteptăm cu mare drag, ne-am bucura să fie alături de noi.

Sper să fiu sănătos, să joc meci de meci, şi dacă Mister consideră că trebuie să fiu convocat, cu siguranţă o să fiu cel mai fericit", a declarat Adrian Şut, în cadrul unei conferinţe de presă.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becaliadrian sutsuperliga 

viewscnt
Articole similare